In urma cu un an aflam dintr-un pliant din mall de Yamato, o trupa de tobosari japonezi, descrisi ca o experienta inedita si unica. Cum la vremea aceea nu am vazut spectacolul, la vestea ca se intorc in Romania nu am ezitat in a lua decizia sa particip.

Asa ca la ora 8 fara ceva patrulam cu mama prin parcul Tineretului spre Sala Polivalenta, uimindu-ne cat de bezna poate fi intr-un parc si de numarul extraordinar de oameni ce aveau aceeasi tinta ca noi: 2. Nu a trebuit mult ca, mai ales prin zona podului, sa incepem sa ne uitam ingrijorati peste umar la fiecare boschetel dubios. In fine am ajuns repede la intrare unde am constatat ca sunt destui oameni, dar un pic mai silitori ca noi, pentru ca faceau deja muncitoreste coada.

Intrarea a decurs fara probleme, ba chiar m-a surprins detectorul de…cod de bare cu care scana biletul tanti de la usa, dar si discutia ucigasa ce se desfasura in ceafa mea:

-Auzi, da crezi ca ne lasa?
-Da draga lasa ca stiu eu ce sa ii spun, ca ii spunem ca doar nu ne ducem la concert.

Nu ar fi de ignorat nici frustrarea unei dudui din stafful tehnic ce sugera unei pustoaice de 6 ani sa isi ia biletul si sa intre mai repede, aia mica cautand-o din priviri pa ma-sa, gata sa planga.

In fine, am intrat, nu ne-am riscat la standul de materiale promotionale pentru ca semana deja cu atacul de la Smardan, zburau cd-urile si tricourile prin hol. Ne-am invartit ceva timp derutati de faptul ca pe usile ce dau spre diversele sectoare ale salii, C venea dupa A iar noi aveam B, care logic si normal de altfel, ca in alfabet, era inainte de A. In fine, am incercat fara succes sa ne identificam locurile pentru ca toate randurile erau numerotate de la 1 la 25 parca, fara sa se tina cont de sectoare, asa ca pentru a afla unde vine Randul3 sector B trebuia sa calculezi niste integrale.

In cele din urma ne-am pus pe un oarecare rand trei care era aproape pe scena, unde am inceput sedinta de fotografiere in detaliu a instrumentelor, foarte spectaculoase de altfel, mai ales toba cu un diametru de 2m din centru.

Mai apoi a trebuit sa parasim locurile pentru a ne muta mai in spate, atunci cand organizatorii au hotarat ca este necesar sa trimita un reprezentant, vadit depasit de situatie, dupa ce au observat ca spectatorii incep deja sa smulga scaunele si sa se bata cu ele.

Din noul loc nu mai vedeam nimic mai ales ca in fata era un japonez de 1.90, pus pe poze, dar foarte politicos si amabil, asa ca a trebuit sa ma asez intre scaune, pe o muchie metalica nenorocita…

…Si a inceput…

Nu va pot descrie in cuvinte ce inseamna Yamato, trebuie sa simtiti singuri. Este o impletire de emotii, mister si incantare, uimire, teama si fascinatie…. Inca de la prima piesa am stiut ca nu am gresit venind. Sunetul de calitate a contribuit si el enorm la atmosfera salbatica si rudimentara, iar luminile, simpliste de altfel puneau in valoare muzica si ritmul. Intreaga sala vibra la propriu din cauza intensitatii cu care cei 10 membri bateau simultan in 10 tobe. Nu degeaba spectacolul poarta denumirea de Shin-on (bataia inimii), pentru ca efectiv iti simti intreg corpul cuprins de ritmul de pe scena.

Pentru ca showul sa fie complet, au interactionat de nenumarate ori cu publicul, creand o atmosfera speciala, efectiv puteai simti bucuria si surpriza publicului atunci cand unul dintre tobosari a inceput sa indemne spectatorii sa prinda ritmul impus de el. Si contrar asteptarilor mele toata lumea s-a supus si a participat activ la spectacol.

Sigur au fost micile neajunsuri romanesti, bliturile luandu-ti ochii din 5 in 5 minute in ciuda sfatului de a nu inregistra spectacolul dat de organizatori la inceput. Spre deosebire, japonezul de care va spuneam mai devreme, facea poze fara blit, inchizand chiar si Lcd-ul pentru a nu deranja. Eu unul deaba in a doua parte m-am incumetat sa scot telefonul si sa ii surprind pe cat de discret posibil pe Yamato.

Finalul a fost incredibil, toata lumea aplauda, tipa, racnea, fluiera si dupa vreo cinci minute, in care spectatorii incepusera sa bata din picior(si credeti-ma sunetul este incredibil) de se zguduia Polivalenta, tobosarii s-au intors, s-au mai jucat putin cu noi si daca nu a fost chip sa scape, ne-au mai cantat cate ceva, pana ne-au convins sa plecam la casele noastre.

In concluzie, ii astept cu nerabdare sa se intoarca in Romania. Sunt o experienta unica si inegalabila. Nu poti intelege pana nu vezi cu ochii tai. Iar dupa ce vezi, ramai cu inima prinsa in ritmuri de toba.

p.s. Pentru cei curiosi, iata cum arata inceputul spectacolului Shin-on chiar daca difera de cel de la Bucuresti prin tobele folosite

Popularity: 57% [?]

*fotografii de Tibi Lupea

Dupa 30 de ani de munca am fost dat afara. Am 50 de ani si nimeni nu ma mai angajeaza. Pensia este prea mica si nu pot trai din ea. Va rog sa ma ajutati, dupa 30 de ani de munca, am 50 de ani si nu ma mai angajeaza nimeni.

Actorul isi spune replica cu o voce usor pitigaiata si tremuratoare, dar destul de ridicata incat sa fie auzit de intregul public, numeros de altfel. Sta cu capul plecat, insa ochii sai ageri, filtreaza spectatorii incercand sa intuiasca efectul produs. Isi strange haina murdara si rupta pe langa corp si intinde o mana uscata si crapata, cu unghii rupte, implorand mila. Incepe sa se taraie prin vagonul de metrou, oprindu-se din cand in cand langa vreo femeie intre doua varste care isi deschide iute portofelul pentru a-i intinde doi lei. Ajuns in celalalt capat isi spune din nou replica, de data asta cu mai mult patos. Babele suspina, tinerele il privesc ingaduitor. Actorul tuseste puternic, aproape sa cada la pamant. Dar nu va lasati inselati, este sprinten, sare ca un arc la auzul dulcelui fosnet al banilor. Metroul se opreste in statie. Actorul dispare, nestiut si nevazut de nimeni. Un artist desavarsit.

Dar doamnelor si domnilor nu plecati. Spectacolul nu s-a sfarsit. Iata ca noi actori isi fac simtita prezenta. De data aceasta o mama si un copil. Se anunta o reprezentatie pe cinste.

Am o fetita in clasa a patra care invata la Caragiale si are note foarte bune. dar noi suntem saraci si traim in canale. Va rog sa ne ajutati ca fetita sa poata invata

Vocea taraganata are un impact puternic. Privirea melancolica si capul cazut in piept, inmoaie pana si inimile de piatra. Zdrentele pe care le taraie ostentativ smulg lacrimi, pana si din ochii barbatilor. Mana intinsa cere rasplatita. Mila devine numitorul comun al intregului auditoriu. Nici nu mai conteaza ca defapt copilul are vreo 7 ani si nici nu este in stare sa lege doua cuvinte. Cortina cade din nou peste intreaga tragedie. Metroul s-a oprit. Va multumim ca ne-ati fost alaturi in aceasta mizera incursiune in realitate.

Spectatorii, tacuti, se indreapta spre iesiri. Pe treptele salii de spectacol li se pregateste un minunat spectacol de pantomima: aurolaci, borfasi, batrani, tineri, ciungi, schiopi, copii retardati, schilogi implorarnd in liniste mila lui Dumnezeu, in dreptul buzunarelor trecatorilor. Iconite cu Marii si Isusi imperturbabili, ce privesc in gol spre naivitatea umana. In cele din urma, iesirea. Aerul imbacsit de praf.

Speram sa va revedem si la urmatoarea reprezentatie a grotescului teatru urban in care traiti. In definitiv, este o particica din viata dumneavoastra.

Popularity: 46% [?]