Sunt sigur ca ai o parere foarte buna despre tine. Sunt sigur ca te apreciezi si ca te consideri, la scara microscopica o personalitate. Si crezi ca insemni ceva. Daca nu pentru altii atunci macar pentru tine. Dar afla ca te minti singur.Iata si de ce.
Pe ce se bazeaza existenta ta? Cel probabil pe niste teluri, de cele mai multe ori efemere, sau pur si simplu irealizabile, care te monteaza in fiecare zi sa te trezesti la ore ireale, sa te extenuezi si sa te suprasolciti, sa iti torturezi simturile in cele mai psihopate conditii, sa iti parasesti decenta si educatia si sa te transformi intr-o rotita zimtata gata sa se insereze in marele mecanism social, intr-o pozitie cat mai indispensabila. Practic ratiunea ta de a trai o reprezinta idealul. Daca esti atent poti sa iti observi foarte clar si bine delimitat, comportamentul canalizandu-se pe directia impusa de logica atingerii tintei supreme si aici ma gandesc la relatiile interumane care se stabilesc inevitabil in raport cu prietenii si colegii. Practic incerci sa iti creezi un anturaj adecvat care sa “unga rotita” de care vorbeam mai devreme.

Numai ca, in acest proces atat de normal, banal, inevitabil si totodata extraordinar de greu de descris altfel decat in linii generale, uitam un aspect foarte important: nu suntem singurii care functionam astfel. Fiecare are propriul angrenaj in formare pe care va dori, in cele din urma sa il faca sa mearga. Exact ca si tine. Si s-ar putea ca si tu sa devii baza anturajului menit sa faciliteze miscarea.

Este o poveste frumoasa teoria dependentei educationale sau culturale a individului fata de societate. Legatura este una strict materiala si interesata, individualismul fiind in cele din urma sinonimul definirii ca persoana. Daca vrei sa dai un contraexemplu precum cel al actelor de caritate, tin sa iti spun ca te inseli. Caritatea si darnicia au ca scop tot satisfacerea ego-ului propriu, indiferent de motivul afisat. Sa spunem ca pana la un anumit punc este un antidot al milei si fricii de a decadea si a deveni in cele din urma sursa compasiunii semienilor. Rezumand, frica de a pierde identitatea atat de atent cladita.

Iar daca inca nu te-ai convins ca nu insemni nimic, simuleaza o brusca schimbare de prioritati. Un pericol iminent dAar anuntat, care ti-ar pune viata in pericol. Atunci vei fi nevoit de bunvoie sa iti abandonezi identitatea de individ si sa te concentrezi asupra stapanirii emotiilor primare si supravietuire. Ratiunea se dizolva pana la nivelul instinctelor demonstrand ca nu suntem cu nimic mai speciali, la fel de vulnerabili ca toti ceilati, in concluzie demonstrandu-ne nulitatea.

Popularity: 45% [?]

*fotografie de James Nachtwey
Nu demult am inceput sa citesc o carte absolut extraordinara, “Discursul urii” de Andre Glucksmann. In primul rand tin sa ma declar incantat sa observ ca filosofia nu a murit la sfarsitul anilor ‘80 si ca iata ca intr-o societate superficiala, sintetica si amorfa, ideea poate sa mai constituie element de baza al unui discurs coerent cu o tema bine definita si construita.

Aceasta carte m-a si inspirat in scrierea acestui articol, chiar daca are in vedere propriile consideratii si remarci pe marginea subiectului, respectand doar viziunea generala a autorului.

Ei bine, ura este prezenta in jurul nostru, la fiecare pas la fiecare intersectie aglomerata, sau coada la ghisee. In fiecare sala de clasa in care profesorul priveste in scarba elevii care, cu siguranta il desconsidera pentru ceea ce este. Ura apare, fara sa tina seama de rasa, varsta, sex sau religie. Si contrar perceptiei generale ura nu ataca pe cei vizati cipe cei ce o produc. Ii roade din interior, le distruge orice urma de ratiune si norma morala general valabila pentru ca apoi sa se reverse in impulsuri distrugatoare asupra celor din jur.

Ura depaseste individul, ea se proiecteaza la scara macroscopica, ingloband intreaga societate. Ea creaza sisteme politice, ea ne conduce, si separa pe cei puternici de cei slabi. Ea stabileste ierarhiile, si judeca dupa propriile sale reguli.

…Si in primul si in primul rand, ura distruge. Sau mai bine zis pune stapanire. Ura naste ura. Suntem spectatori ai zecilor de razboaie ce se poarta haotic in toata lumea. Am fost invatati ca pacea se instaureaza de multe ori prin forta. Iar americanii ne-au demonstrat asta in Irak cu varf si indesat, in imaginile cu fortele de “mentinere a pacii” maltratand ostatici lipsiti de aparare, animalizati de zilele de tortura indurate. De ce sa ne miram atunci de satisfactia cu care teroristii taie gaturile ostatecilor tragand astfel un puternic semnal de alarma asupra efectelor propagarii urii la nivel mondial.

Si nu, nu vom intelege niciodata cu adevarat aceste efecte atant timp cat nu o sa realizam ca nu putem vorbi despre pace, ca fiind ura fata de razboi. Ea trebuie sa fie iubirea fata de om, fata de noi insine, face de sansa inestinabila a vietii. Trebuie sa intelegem ca

voluptatea unica si suprema a dragoste sta in certitudinea de a face raul

Si ca, asa cum spunea Seneca:

Mania este un viciu voluntar al sufletului

Popularity: 39% [?]