Eu cu cine votez 2
Continuam informarea publicului amator de senzatii politice tari si obosite, sperand ca astfel, dupa o doza sanatoasa de tarie, si cu o dorinta neostoita de caterinca ieftina, o sa iesiti la vot.
PIN siguri pe capacitatile administrative ale sefului lor de trib CoZmin Gusa pleaca cu “mnealui la atac. Studiile sale se bazeza pe Fizica ceea ce ar trebui sa demonstreze ca e un om cu picioarele pe pamant .Ceea ce nu s-ar putea spune avand in vederea propaganda cu iz ezoteric si transcedental cu care incearca sa atraga, subliminal poporul:
“Problema in Romania nu e neaparat ca dracii sunt atat de negri, cat mai ales ca nici ingerii nu sunt atat de albi!” Aceasta este Romania mea, pe care o totusi o iubesc. Fiindca este tara in care am crescut si in care imi cresc si eu, la randul meu, copiii”.
Partidul Popular si al Protectiei Sociale, PPPS care de altfel nu este atat de popular probabil datorita multitudinii de P-uri din abreviere, dar care exista si chiar candideaza, propunandu-ne pe nea Gheorghe Dinu avocat de soi care are sediu la o sfarleaza de Hotel Hilton, bucurestean curat si care spre deosebire de restul “cantindatilor” are si adresa de email, ba chiar doua, asta e ca la telefonul mobil, cate unul pentru fiecare buzunar. Oricum aflam ca a fost invitat de onoare a multor televiziuni cu audienta scazuta spre inexistenta ca Tv 57 Plus (nu, nu e numar de inmatriculare), Tv Alfa, Tv Mix, Tv Ncn.
Are si un..indemn sa ii spunem: Competenta, seriozitate,discretie. Parca e anunt la matrimoniale.
Partidul Alianta Sociala, Pas o propune pe Stanciu Lucia si atat. Nici o alta informatie.Atunci ii spunem si noi:PAS
Uniunea Populara Social Crestina, UPSC care in afara de denumirea fantastica nu prea au ce sa ne arate, vin cu un domn, avocat si acesta, pe numele sau din buletin Vilau Ioan Adrian, care bineinteles si-a inceput cariera politica imediat dupa caderea comunismului, fiind membru FSN. Facand o paranteza, toti pare-se ca au inceput dupa 90 sa faca politica.Chiar si cei trecuti de 60 de anisori. Oricum de la inceputul triumfal, a ajuns la etapa de membru parlamentar al grupului de prietenie cu Republica Venezuela. Pare-se ca vechiurile obiceiuri nu se uita usor. Program electoral? Sigur:
“Falsele promisiuni ale celor care afirma ca, aproape instantaneu, prin alegerea lor drept primari generali, orasul va (re)deveni Micul Paris sau o importanta capitala europeana, nu vor face parte din limbajul cu care ma voi adresa alegatorilor ”
Suna putin a Catavencu.
Atat pentru astazi. Va las sa chibzuiti profund si sa va cumparati vodca.
Popularity: 70% [?]

13. June 2008 at 02:54
Mesajul ”Cetateanului Turmentat” de Idei Politice (la lucruri si fapte ce ar trebui sa fie APLICATE – Primaria Municipiului Bucuresti !!!) nu de bautura alcoolica … Agamemnon Dandanache …. alegatorul anului 2008, personaj ”modern” al lui I.L.Caragiale, recviem … I.L.Caragiale !!!!
Subiectul analizei ce urmeaza este in urma confruntarii politico-ideologico-zero la APLICARE (din partea unui candidat), adica la cel doare intradevar pe bucurestean daca mai are putere sa gandeasca !!, ca un strict necesar de dorinta ca cetatean alegator al Bucurestilor …. !!!! Confruntarea celor doua ”lumi” (ca gandire) de la PROTV … 12.06.2008 !!
Probleme:
1. concret, cetateanul nu a inteles nimic, daca nu a fost atent si inteles toata emisiunea si la mesajul pe care ea ”saraca” si-a dorit sa-l transmita, intre manifertari suburbane ale unor galerii ”fotbalistico-politice” …. (tin sa amintesc ca cea a candidatului V. Blaga a fost mult mai decenta … precum si a sustinatorilor adversi Catalin Crisan, Victor Ponta, Mihai Constantinescu si cate odata chiar si Crin Antonescu) … Ha ! Ha ! cata ignoranta pe lucruri si fapte ADEVARATE ale tot prostului (nici macar ignorant ca definitie intelectuala) de alegator-cetatean bucurestean ! ;
2. programe, analize, proiecte … au fost puse in planul al doilea … nu de catre toti ”aplaudacii” si a candidatilor, dupa parea mea (strict a mea !) nu si a candidatului V.Blaga;
3. toata condescendenta fata de Dl Prof.Univ.Medic Dr. Sorin Oprescu care prin declaratii este un om de stanga (dar in realitate nu , precum cele spuse de adevaratul om politic - cu cea mai mare stima din partea mea !!! - Dl. Cristian Diaconesu, care, de altfel se referea la fel ptr. ambii candidati !! ), un om deosebit de carismatic, democrat, independent si –aparent- sociabil, dar la punctul 2 al problemelor a fost …. numai carismatic ! candidatul V.Blaga a fost exact, aplicat si precis in solutii chiar robotizat in gandire (asta este necesar Bucurestiului in prezentul contemporan !!!);
4. eu ca cetatean alegator (eu personal) fiind un liberal- social democrat ! nu prin nastere si aparteneta familiala ci prin gandire !!!!!, imi doresc un primar APLICAT si care sa-mi propuna proiecte reale, care sa-mi imbunatateasca traiul ! ;
5. nu ma intereseaza aspecte ca: mineriade, cine a facut … cine a furat mai mult sau mai putin … cine a dres …. cine …. etc. …. (timpul este ireversibil ! Nu ! dar nu si ale pedepselor lui Dumnezeu, care nu are calitatea de-a fi IPOCRIT ! sper ! in privinta asta am multe alte puncte proprii de vedere, dar nu fac obiectul analizei pe care mi-am propus-o !) vreau de acum incolo sa-mi fie mai BINE ! ;
6. pana acum va placut ”gargara” mea filozofico-politica (fara aplicatie !) …. sunt convins ca NU ! am inceput astfel spre a va face atenti in a avea dorinta sa va informati la ce va asteapta CONCRET, la lucruri si fapte ce vi se spun ca se vor realiza !!!! si daca nu vor fi respectate … exista DEMISIA DE ONOARE !!! din partea celor ce vi le-au promis, monitorizati in timp totul ! .
Concluzia mea:
1. Voi vota cu cel ce imi satisface dorinta-mi de-a imi arata CONCRET ce va face, pentru ca asa pot ca cetatean alegator din Bucuresti sa-i reproses si sa-l taxes pe candidatul - primar (chiar si in interiorul mandatului de primar !!!!!!!!!!!!!! ) in timp ce pe cel care nu mi-a dat proiecte concrete cu termene, nu am motivatia logica sa-l monitorizez ca cetatean al Bucurestiului. Chiar mai mult, poate in timp sa-mi spuna ”ce ti-am promis eu ca, CANDIDAT la primarie …. ” si spun eu, ca alegator, … mi-ai spus vorbe FRUMOASE care imi alinau sufletul …. dar fapte ……. !?;
2. M-am informat f.f.f. bine asupra proiectelor propuse si realizarea lor, le voi urmari cu multa ATENTIE in eventualitatea punerii lor in aplicare ! (ma refer la ambii candidati !);
3. Sper (nu neaparat si necesar !) ca ati sesizat concluzia trasa de catre mine – alegator al viitorului Primar General al Bucurestilor -, in urma argumentelor prezentate si anume ca il voi vota pe candidatul Vasile Blaga (repet, datorita argumentelor pe care vi le-am enumerat !);
4. Si cel mai important fapt, este ca nu mai vreau sa dau un vot politic in acest caz (aceasta situatie ! Primar General Primaria Bucurestilor !), vreau sa dau un vot celui ce vine cu proiecte CONCRETE, dar care sa ma si capaciteze ! Repet daca cetatenii Bucurestiului il vor vota pe cel care vine cu proiecte ferme si realizabile (sau pe oricare dintre ei !!), in orice situatie voi fi printre primii critici in nerealizari, voi monitoriza TOTUL si ii voi cere eu personal, PUBLIC si documentat, demisia de ONOARE !!
5. Fiind spuse acestea, va rog in orice situatie si pe oricine veti vota, in ziua de duminica 15 iunie 2008, VENITI la VOT, pentru a nu regreta in timp !!!!!!!
Cu stima si multumesc,
”Cetateanul Turmentat”
PS. Sa-mi scuzati aparenta lipsa de seriozitate, in realitate fiind de-o seriozitate care imi este reprosata chiar de membrii familiei mele … , dar am incercat si eu sa ma incadrez TRENDULUI …. de a vorbi serios … glumind !