Discursul urii

*fotografie de James Nachtwey
Nu demult am inceput sa citesc o carte absolut extraordinara, “Discursul urii” de Andre Glucksmann. In primul rand tin sa ma declar incantat sa observ ca filosofia nu a murit la sfarsitul anilor ‘80 si ca iata ca intr-o societate superficiala, sintetica si amorfa, ideea poate sa mai constituie element de baza al unui discurs coerent cu o tema bine definita si construita.

Aceasta carte m-a si inspirat in scrierea acestui articol, chiar daca are in vedere propriile consideratii si remarci pe marginea subiectului, respectand doar viziunea generala a autorului.

Ei bine, ura este prezenta in jurul nostru, la fiecare pas la fiecare intersectie aglomerata, sau coada la ghisee. In fiecare sala de clasa in care profesorul priveste in scarba elevii care, cu siguranta il desconsidera pentru ceea ce este. Ura apare, fara sa tina seama de rasa, varsta, sex sau religie. Si contrar perceptiei generale ura nu ataca pe cei vizati cipe cei ce o produc. Ii roade din interior, le distruge orice urma de ratiune si norma morala general valabila pentru ca apoi sa se reverse in impulsuri distrugatoare asupra celor din jur.

Ura depaseste individul, ea se proiecteaza la scara macroscopica, ingloband intreaga societate. Ea creaza sisteme politice, ea ne conduce, si separa pe cei puternici de cei slabi. Ea stabileste ierarhiile, si judeca dupa propriile sale reguli.

…Si in primul si in primul rand, ura distruge. Sau mai bine zis pune stapanire. Ura naste ura. Suntem spectatori ai zecilor de razboaie ce se poarta haotic in toata lumea. Am fost invatati ca pacea se instaureaza de multe ori prin forta. Iar americanii ne-au demonstrat asta in Irak cu varf si indesat, in imaginile cu fortele de “mentinere a pacii” maltratand ostatici lipsiti de aparare, animalizati de zilele de tortura indurate. De ce sa ne miram atunci de satisfactia cu care teroristii taie gaturile ostatecilor tragand astfel un puternic semnal de alarma asupra efectelor propagarii urii la nivel mondial.

Si nu, nu vom intelege niciodata cu adevarat aceste efecte atant timp cat nu o sa realizam ca nu putem vorbi despre pace, ca fiind ura fata de razboi. Ea trebuie sa fie iubirea fata de om, fata de noi insine, face de sansa inestinabila a vietii. Trebuie sa intelegem ca

voluptatea unica si suprema a dragoste sta in certitudinea de a face raul

Si ca, asa cum spunea Seneca:

Mania este un viciu voluntar al sufletului

Popularity: 37% [?]

This entry was posted on March 24th, 2008 and is filed under filosofia unei minti intunecate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response or Trackback from your own site.