Grotescul teatru urban
*fotografii de Tibi Lupea
Dupa 30 de ani de munca am fost dat afara. Am 50 de ani si nimeni nu ma mai angajeaza. Pensia este prea mica si nu pot trai din ea. Va rog sa ma ajutati, dupa 30 de ani de munca, am 50 de ani si nu ma mai angajeaza nimeni.
Actorul isi spune replica cu o voce usor pitigaiata si tremuratoare, dar destul de ridicata incat sa fie auzit de intregul public, numeros de altfel. Sta cu capul plecat, insa ochii sai ageri, filtreaza spectatorii incercand sa intuiasca efectul produs. Isi strange haina murdara si rupta pe langa corp si intinde o mana uscata si crapata, cu unghii rupte, implorand mila. Incepe sa se taraie prin vagonul de metrou, oprindu-se din cand in cand langa vreo femeie intre doua varste care isi deschide iute portofelul pentru a-i intinde doi lei. Ajuns in celalalt capat isi spune din nou replica, de data asta cu mai mult patos. Babele suspina, tinerele il privesc ingaduitor. Actorul tuseste puternic, aproape sa cada la pamant. Dar nu va lasati inselati, este sprinten, sare ca un arc la auzul dulcelui fosnet al banilor. Metroul se opreste in statie. Actorul dispare, nestiut si nevazut de nimeni. Un artist desavarsit.
Dar doamnelor si domnilor nu plecati. Spectacolul nu s-a sfarsit. Iata ca noi actori isi fac simtita prezenta. De data aceasta o mama si un copil. Se anunta o reprezentatie pe cinste.
Am o fetita in clasa a patra care invata la Caragiale si are note foarte bune. dar noi suntem saraci si traim in canale. Va rog sa ne ajutati ca fetita sa poata invata
Vocea taraganata are un impact puternic. Privirea melancolica si capul cazut in piept, inmoaie pana si inimile de piatra. Zdrentele pe care le taraie ostentativ smulg lacrimi, pana si din ochii barbatilor. Mana intinsa cere rasplatita. Mila devine numitorul comun al intregului auditoriu. Nici nu mai conteaza ca defapt copilul are vreo 7 ani si nici nu este in stare sa lege doua cuvinte. Cortina cade din nou peste intreaga tragedie. Metroul s-a oprit. Va multumim ca ne-ati fost alaturi in aceasta mizera incursiune in realitate.
Spectatorii, tacuti, se indreapta spre iesiri. Pe treptele salii de spectacol li se pregateste un minunat spectacol de pantomima: aurolaci, borfasi, batrani, tineri, ciungi, schiopi, copii retardati, schilogi implorarnd in liniste mila lui Dumnezeu, in dreptul buzunarelor trecatorilor. Iconite cu Marii si Isusi imperturbabili, ce privesc in gol spre naivitatea umana. In cele din urma, iesirea. Aerul imbacsit de praf.
Speram sa va revedem si la urmatoarea reprezentatie a grotescului teatru urban in care traiti. In definitiv, este o particica din viata dumneavoastra.
Promoveaza-ti si tu articolele folosind Blogoree.ro Bligg!
27. February 2008 at 22:05
O melodie care merge mana-in-mana cu articolul tau ar fi Parazitii - Goana dupa iluzii.
Interesant cum cu totii depindem de niste hartii si monede a caror valoare o atribuim in mod total virtual. Cine-a zis ca banii n-aduc fericirea ar trebui sa reformuleze in “banii aduc fericirea doar in cantitati mari”.
Fain articol,
-H.S.
28. February 2008 at 10:40
Ce am vrut sa zic ieri,dar nu reusisem,e ca nu cei cu adevarat oropsiti de soarta sunt geniile actoricesti despre care povestesti,caci aia sunt prea amarati ca sa mai aiba puterea sa haladuiasca pe strazi,sau sa traga de buzunarul omului;ei ori accepta in mod tacit soarta care le-a fost mai mult sau mai putin menita,ori apeleaza la niste asociatii care se ocupa de astfel de probleme.Cei despre care vorbesti tu sunt intradevar si ei cu probleme,de genul alcolemie acuta,lene ereditara si prostie cronica
ascutita’s last blog post..cam tarziu, si totusi…
28. February 2008 at 16:02
Ascutita- sigur, nici nu ma gandeam la cei saraci, pentru ca de aia nu auzi decat dupa ce mor si sunt descoperiti zacand in casa de o saptamana, inca o stire la protv. Sunt si babute care cersesc, iti rup inima cum stau ele acolo amarate, si le dai, macar pentru impresia artistica. Dar in rest, gandeste-te asa: intr-un vagon de metrou un cersetor talentat scoate in medie 6lei, i-am urmarit. Concluzia o tragi singura, dar iti recomand sa vezi filmul romanesc Filantropica.
HellSpawn- Parca nu citeai bloguri:D. Promit sa caut melodia si s-o ascult.
28. February 2008 at 17:54
Intrasem mai mult sa vad cum a decurs mutarea aci la nimic.org… si mi-a sarit in ochi cuvantul “grotesc”
28. February 2008 at 18:02
la cat de incompetent sunt, la cum am ametit pe acolo widgeturi si alte porcarii, ma mir ca mai exista blogul asta:)
19. March 2008 at 14:06
[...] ales este acesta. Deşi este învăluit într-o tentă puţin ironică, îmi place că păstrează nota realismului [...]