Perpetuum mobile
Probabil inspirat de un articol de Andrei Puscaragiu intitulat “Nu mai avem timp”(cat de simplu si totusi…lucrurile simple sunt intotdeauna geniale, nu ati observat?), mi-am amintit de vremea cand eram mic, si micile mistere ale lumii aveau darul de a-mi capta intreaga atentie. Mi-am amintit de o carte mare si frumos ilustrata, numita Enigmele Omenirii…Si mi-am mai amintit un capitol din aceasta carte: Perpetuum mobile. E greu de redat fascinatia exercitata de acest mit al miscarii fara sfarsit, dar cu siguranta fiecare dintre voi a resimtit-o intr-un anumit moment al vietii. Poate atunci priveam totul prin ochii unui copil naiv, si poate acum fac lafel, poate atunci viata in sine era doar un joc, si poate acum ma joc cu viata, incercand sa ii imprim o anumita directie. Si poate si acest mit exista din acelasi principiu: poate Omul s-a jucat cu perpetuum mobile pana cand insasi cautarea unei solutii a devenit o cautare fara sfarsit; Va suna cunoscut? Suna ca o farama din framantarile voastre cotidiene, din hatisuri de intrebari fara raspuns si aspiratii fara tinta? Pentru ca trecand anii am ajuns la concluzia ca exista.Da, acel vis irealizabil, acea transpunere mecanica a pietrei filosofale, exista. Problema este ca nu o cautam unde trebuie. Nu nu este in atelierele mesterilor, nu, nu este pe schitele proiectantilor, si nu, nu este pe notitele inventatorilor: ci este in viata noastra, in dorintele noastre cele mai ascunse, in rugaciunile fara rezultat, in sufletele chinuite, si in mintile torturate, perpetuum mobile exista, si se identifica cu propria noastra existenta. Da, perpetuum mobile, mitul, se contopeste cu suferinta si tragedia zilnica a intrebarilor ce nu isi gasesc raspuns…
Popularity: 7% [?]
